RSS

Arhivele lunare: August 2011

You can’t handle the truth!

O exclamatie cat un film! „A Few Good Men” se numeste filmul si probabil majoritatea l-ati vazut. Actiunea filmului este relativ banala, avand presarate din plin clisee tip Hollywood: pericolul comunist reprezentat de Cuba lui Fidel Castro, militarul de cariera american, traditia militara in familia americana, justitia ca putere in stat si o intreaga lista ar putea continua. Scena se desfasoara intr-o sala de judecata, intre Jack Nicholson in forma aproape maxima si Tom Cruise adolescentin, si are ca moment culminant aceasta replica „You can’t handle the truth”.

In caz ca va intrebati, sa stiti ca nu am patit nimic. Adica nu m-am apucat de cronica de film, pentru ca nu am nici pregatirea nici dorinta de a face acest lucru. Pur si simplu este o replica ce mi-a ramas in minte de cand eram pustan si la vremea respectiva nu realizam genialitatea ei.

Acum ca misterul este elucidat, sa trecem la lucruri mai complicate. Treaba asta cu adevarul i-a preocupat pe Homosapienshi inca de cand a aparut prima urma cenusie pe creierul lor si s-au considerat verii mai evoluati ai maimutelor. (Culmea inteligentei, ce sa zic, sa le spui alorlalti ca sunt prosti) De-a lungul timpului oamenii au elaborat sisteme judiciare, perfectionate de fiecare generatie de juristi, cu scopul de a face ca adevarul sa fie aflat. Mda! Geniali flacaii, n-am ce comenta prea mult, doar ca dupa mii de ani inca se vorbeste de erori judiciare! Acest adevar judiciar, probabil, va avea totdeauna o urma gri, pentru ca totdeauna se va gasi un avocat care sa afirme despre un criminal in serie ca e nevinovat si ca de vina e ma-sa, ca nu l-a tinut la tzatza cand era mic, si ta-su, ca nu l-a tinut in brate. La fel de gri este, probabil, si adevarul despre „propria ta persoana”.

Creierul este o masinarie foarte comoda. E ca un mancator de shaorma, ce ragaie dupa fiecare bere, si care nu merge la sala daca nu functoneaza liftul, ca nu poate sa coboare sa isi ia masina si sa conduca pana in capatul strazii. Trist dar adevarat! (Sau nu!) Deci acest ansamblu de neuroni si celule gliale are bunul dar de a gasi justificari instant la orice afirmatie ce nu-i convine despre propria persoana si personalitate.

Deformarea adevarului despre propria persoana este cei mai mare prejudiciu pe care creierul (cea mai complexa masinarie) ti-l poate face in termeni de evolutie personala. Paradoxal este ca el, creierul, nu poate fi condamnat pana la capat de acest lucru, pentru ca el cauta starea de bine permanent, fiind un endorfino-dependent! Astfel, daca ai un succes personal notabil, iti va induce o „stare de bine” amplificata, tradusa printr-o incredere nelimitata in propriile forte. Ceea ce nu e un lucru rau! Dar daca vei constientiza un aspect negativ depre tine, cu siguranta mecanismul de autoprotectie va interveni si va gasi justificari  plauzibile, astfel incat falsa stare de bine sa se reinstaleze.

Deformarea adevarului, nerecunoasterea sau neacceptarea acestiua nici macar in propriul for interior, pot fi privite ca mecanisme de auto-aparare, de conservare pe termen scurt sau mediu a sanatatii mentale, fara de care viata ar fi probabil un lung sir de nemultumiri.

Ca „adevarul doare” a spus-o altcineva mult mai destept si mult mai inainte. In functie de senzatia resimtita si in urma unui proces analitic complex, „adevarurile” se impart in doua categorii mari: adevaruri pe care poti sa le spui celorlalti, si sa le recunosti, si adevaruri ce vor ramane doar in mintea ta pentru totdeauna si nu vor fi rostite niciodata.

Va propun un exercitiu: intrebati 10 fumatori daca stiu cat de rau le face fumatul. Sunt sigur ca toti vor fi constienti ca acest viciu este nociv. (si ma alatur lor ca si eu sunt fumator) Apoi intrebati-i de ce nu renunta la fumat. Dupa aceasta intrebate mecanismul de auto-aparare al creierului intra in functiune, pentru ca hotararea de a fuma a fost tot a lui si nu o poate anula imediat, drept pentru care va incepe sa caute explicatii plauzibile ce au darul de a justifica viciul: fumez doar la serviciu, nu fumez mult, daca ies la bere trebuie sa fumez, fumez tigari usoare, etc., iar asta da o stare „de bine”.

Exemplul de mai sus este banal si face parte din adevarurile ce pot fi rostite. Lucrurile se complica in momentul in care aspectele constientizate sunt legate mai profund de propria persoana, privesc persoane din familie, prieteni apropiati, actuali sau fosti iubiti sau iubite, dupa caz. Ironia e ca acestea sunt si cel mai greu de admis, iar lucrurile nerezolvate din trecut, aduse in prezent sau purtate in viitor, nu fac altceva decat sa-i confere persoanei respective disconfort in anumite situatii sau discutii. Mai complicat e atunci cand adevarul despre faptele, sentimentele sau gandurile tale este atat de dureros, astfel incat acel aspect din trecut nu va fi niciodata depasit cu adevarat. Dar am si o veste buna, si anume ca timpul le rezolva pe toate, mai devreme sau mai tarziu. De cele mai multe ori mai tarziu, cand probabil uitarea si atenuarea amintirilor se manifesta.

Nu e usor sa te privesti retrospectiv si sa accepti tot ce ai facut sau ti s-a intamplat, fara a avea cateva procese de constiinta, dar odata rezolvate problemele din trecut te poti gandi mai linistit(a) la un nou inceput.

Asa ca inaintea oricarei analize raspundeti la intrebarea „can i handle the truth”?

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 28, 2011 în Uncategorized