RSS

Sunt perfect imperfect

07 iul.

„Daca lumea ar fi fost perfecta, atunci nici eu nu as fi existat” – Gavriil Sihastru. Imi place mult acest citat si subscriu in totalitate. Si ma bucur ca exist! Referitor la perfectiune, Nichita Stanescu spunea la un moment dat un lucru interesant, si am sa vi-l transmit nu ca sa ma dau mare ca neuronul singuratic a facut pui, ca nu e cazul, ci realmente pentru profunzimea ideii. Avand in vedere ca nu-mi amintesc exact citatul, am sa scriu ce am retinut eu si va rog sa ma corectati daca gresesc. Asadar, Nichita spunea ca daca oamenii ar trece pe langa un obiect perfect, nu l-ar remarca, dar daca ar trece pe langa un obiect perfect spart intr-un loc, l-ar observa si s-ar gandi cat de perfect ar fi fost daca ar fi fost intreg. V-am spus ca e profunda treaba!

Perfectiunea a fost mereu un deziderat al omenirii, probabil pentru ca e de neatins, iar omul, in vanitatea lui universala, isi doreste mereu ceea ce nu poate avea. Acest lucru este valabil pentru oricine si la orice varsta. Sunt sigur ca va amintiti un copil emitator de niste decibeli mult peste o alarma de incendiu in momentul cand nu a primit o jucarie pe care si-o dorea. Pentru el obiectul ala, si numai ala, reprezinta culmea perfectiunii in materie de jucarii. Paradoxal e ca, daca l-ar fi primit, in cel mai scurt timp s-ar fi plictisit de el. Acelasi lucru se aplica si in viata de adult, cand iti doresti o masina nu stiu cum, o casa nu stiu unde, o pozitie in nu stiu ce firma sau un partener de viata. De ce ne plictisim de orice la un moment dat, nu-mi dau seama.

Revenind la ce spunea Nichita, as putea afirma ca, defapt, oamenii nu se remarca in principal prin calitatile lor, ci mai degraba prin defecte. Si e cam logica treaba. Ca nimeni nu e perfect, e o axioma. Iar un om in momentul in care recunoaste intr-o alta persoana defectele lui se simte mai confortabil cu acea persoana si cu sine insusi. Isi da seama ca nu e singur pe lume. Defapt cred ca pe oameni ii unesc defectele mai mult decat calitatile.

Recunosc ca ma simt stingher in momentul in care cineva ma intreaba care sunt calitatile mele, si imi vine in minte in mod bizar intrebarea „nu ai vrea sa vorbim de defecte? ca sunt mai multe si mai interesante.” Nietzsche spunea (hai ca s-a inflamat ala mic cenusiu) ca toti oamenii buni pot ajunge in Rai, dar cei mai interesanti ajung totdeauna in Iad. Deci cred ca exista scris undeva in genomul uman o atractie pentru „rau”, iar acesta este mult mai interesant decar „binele”, insa unul fara altul nu pot exista.

Atat am avut de spus dragii mei imperfecti si va urez sa va fie meditatia usoara! La revolvere!

Reclame
 
Scrie un comentariu

Scris de pe iulie 7, 2011 în Uncategorized

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: