RSS

Arhivele lunare: Iulie 2011

Voi cum va puneti ordine in ganduri?

Vine un moment in viata fiecaruia dintre noi cand te gandesti ca „trebuie sa-mi pun ordine in ganduri”. In zilele ce au trecut am considerat ca e necesar sa analizez diverse aspecte din viata mea. Chestiunea cu ordinea in ganduri nu e tocmai o treaba usoara. Pe mine ma duce mereu cu gandul, fara o explicatie rationala, la aranjarea hainelor intr-un dulap sau la o curatenie in garderoba. Si daca voi credeti ca asta e o treaba usoara sau placuta, sigur ati participat la emisiunea Super Nanny! Hainele se pot aranja dupa anumite criterii subiective, legate de culoare, sezon, frecventa de folosire, parte a corpului pe care o acopera sau dupa naiba stie ce i se mai nazare fiecaruia. La fel si gandurile, se pot categorisi si analiza dupa importanta, caracterul personal, sau poate dupa perioada te timp mai scurta sau mai lunga la care se refera.

Probabil fiecare are un colt de lume al lui, unde se retrage si incearca sa ajunga la o concluzie. (corecta sau gresita, asta numai timpul o poate spune) Coltul meu de lume e diferit aproape de fiecare data, pentru ca, poate parea ciudat, prefer sa nu-mi analizez gandurile in locurile familiare. De ce? Deoarece am senzatia ca nu pot ajunge la o concluzie obiectiva intr-un mediu subiectiv si personal cum ar fi, de exemplu, casa in care traiesc. Si atunci apelez la masina din dotare si incep sa ard gazul noaptea prin oras, plimbandu-ma fara tinta, pana cand am senzatia ca am reusit sa-mi dau raspuns macar la o parte din lucrurile ce ma apasa. (o sa-mi spuneti ca masina e aceeasi, dar eu o consider doar un vector catre starea de detasare necesara unei analize lucide)

O plimbare nocturna cu masina prin oras poate avea un usor caracter revelator. Cand aproape toti oamenii dorm, parca anumite filtre diurne se retrag si realitatea dura e mai evidenta decat oricand: boschetari sau copii ai strazii ce-si cauta un adapost, haite de caini vagabonzi, taximetristi si mai grabiti, cheflii ce se duc spre nicaieri pe sapte sau mai multe autostrazi, curve mizere si ieftine ce vor sa-ti ofere placeri bacteriologice sau virale, prafomani ce sunt in pragul sevrajului si cauta o noua doza ce ii poate duce in cel mai bun caz catre o ambulanta ce trece grabita pe langa tine la fiecare jumatate de ora. Lista e mult mai lunga.

Toate acestea ma fac sa revin cu picioarele pe pamant, sa-mi dau seama cat sunt de norocos ca m-am nascut intr-o familie normala si am niste parinti ce au stiut sa ma ghideze in viata de adolesent, astfel incat strada sa nu devina casa mea. Pentru asta o sa le fiu recunascator cate zile voi bantui, cu folos sau nu, pe aceasta planeta. Asa cum Steaua Nordului sau Crucea Sudului ii aducea pe navigatori pe directia corecta dupa furtuna, asa si acest gand imi schimba de fiecare data viziunea asupra lucrurilor si problemelor.

Astfel, incarcat cu energia data de incredere, incep sa-mi dau seama ca o relatie esuata nu e o tragedie, ca oameni intra si ies din viata mea, dar mereu voi avea aceeiasi cinci-sase prieteni ce vor fi tot timpul acolo pentru mine, ca daca n-am avut o legatura amoroasa cu o femeie care-mi placea, pentru ca n-am avut curaj sa-i spun, nu-i bai, ca poate altele imi vor placea si mai mult, sau ca o promovare ratata iti poate aduce mai multe lucruri bune si asa mai departe.

Sigur, elementul emotional, conjunctura, poate creste sau scade perioada de timp in care devii pregatit psihic sa mergi mai departe (pentru ca e complicata aranjarea „hainelor”), dar sigur acest lucru se va intampla.

V-am spus ca asezarea „hainelor” in „dulap” nu e o chestiune usoara, mai ales atunci cand trebuie sa renunti definitiv la unele, insa decat sa le carpiti mereu, mai bine va luati unele noi.

Deci, voi cum va puneti ordine in… dulap? Va pup!

Anunțuri
 
Un comentariu

Scris de pe Iulie 26, 2011 în Uncategorized

 

Sunt perfect imperfect

„Daca lumea ar fi fost perfecta, atunci nici eu nu as fi existat” – Gavriil Sihastru. Imi place mult acest citat si subscriu in totalitate. Si ma bucur ca exist! Referitor la perfectiune, Nichita Stanescu spunea la un moment dat un lucru interesant, si am sa vi-l transmit nu ca sa ma dau mare ca neuronul singuratic a facut pui, ca nu e cazul, ci realmente pentru profunzimea ideii. Avand in vedere ca nu-mi amintesc exact citatul, am sa scriu ce am retinut eu si va rog sa ma corectati daca gresesc. Asadar, Nichita spunea ca daca oamenii ar trece pe langa un obiect perfect, nu l-ar remarca, dar daca ar trece pe langa un obiect perfect spart intr-un loc, l-ar observa si s-ar gandi cat de perfect ar fi fost daca ar fi fost intreg. V-am spus ca e profunda treaba!

Perfectiunea a fost mereu un deziderat al omenirii, probabil pentru ca e de neatins, iar omul, in vanitatea lui universala, isi doreste mereu ceea ce nu poate avea. Acest lucru este valabil pentru oricine si la orice varsta. Sunt sigur ca va amintiti un copil emitator de niste decibeli mult peste o alarma de incendiu in momentul cand nu a primit o jucarie pe care si-o dorea. Pentru el obiectul ala, si numai ala, reprezinta culmea perfectiunii in materie de jucarii. Paradoxal e ca, daca l-ar fi primit, in cel mai scurt timp s-ar fi plictisit de el. Acelasi lucru se aplica si in viata de adult, cand iti doresti o masina nu stiu cum, o casa nu stiu unde, o pozitie in nu stiu ce firma sau un partener de viata. De ce ne plictisim de orice la un moment dat, nu-mi dau seama.

Revenind la ce spunea Nichita, as putea afirma ca, defapt, oamenii nu se remarca in principal prin calitatile lor, ci mai degraba prin defecte. Si e cam logica treaba. Ca nimeni nu e perfect, e o axioma. Iar un om in momentul in care recunoaste intr-o alta persoana defectele lui se simte mai confortabil cu acea persoana si cu sine insusi. Isi da seama ca nu e singur pe lume. Defapt cred ca pe oameni ii unesc defectele mai mult decat calitatile.

Recunosc ca ma simt stingher in momentul in care cineva ma intreaba care sunt calitatile mele, si imi vine in minte in mod bizar intrebarea „nu ai vrea sa vorbim de defecte? ca sunt mai multe si mai interesante.” Nietzsche spunea (hai ca s-a inflamat ala mic cenusiu) ca toti oamenii buni pot ajunge in Rai, dar cei mai interesanti ajung totdeauna in Iad. Deci cred ca exista scris undeva in genomul uman o atractie pentru „rau”, iar acesta este mult mai interesant decar „binele”, insa unul fara altul nu pot exista.

Atat am avut de spus dragii mei imperfecti si va urez sa va fie meditatia usoara! La revolvere!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 7, 2011 în Uncategorized