RSS

Prosti, dar multi! (II)

„— Oameni buni! Măria-sa vodă întreabă ce vreţi şi ce ceriţi? si pentru ce aţi venit aşa cu zurba?
Prostimea rămasă cu gura căscată. Ea nu se aştepta la asemenea întrebare. Venise fără să ştie pentru ce au venit şi ce vrea. Începu a se strînge în cete, cete, şi a se întreba unii pe alţii ce să ceară. În sfîrşit începură a striga:
— Să micşureze dăjdiile! — Să nu ne zapciască!
— Să nu ne mai împlinească! — Să nu ne mai jăfuiască!
— Am rămas săraci! — N-avem bani! — Ne i-au luat toţi Moţoc! — Moţoc! Moţoc! — El ne beleşte şi ne pradă! — El sfătuieşte pre vodă! Să moară!
— Moţoc să moară! — Capul lui Moţoc vrem!
Acest din urmă cuvînt, găsind un eho în toate inimile, fu ca o schinteie electrică. Toate glasurile se făcură un glas şi acest glas striga: „Capul lui Moţoc vrem“.
— Ce cer? întrebă Lăpuşneanul, văzînd pre armaşul intrînd.
— Capul vornicului Moţoc, răspunse.
— Cum? Ce? strigă acesta sărind ca un om ce calcă pe un şărpe; n-ai auzit bine, fîrtate! vrei să şuguieşti, dar nu-i vreme de şagă. Ce vorbe sînt aceste? Ce să facă cu capul meu? îţi spun că eşti surd; n-ai auzit bine!
— Ba foarte bine, zise Alexandru-vodă, ascultă singur. Strigările lor se aud de aici.
Într-adevăr, ostaşii nemaiîmpotrivindu-se, norodul începuse a se căţăra pe ziduri, de unde striga în gura mare: „Să ne deie pe Moţoc! Capul lui Moţoc vrem!“
— Oh! păcătosul de mine! strigă ticălosul. Maică preacurată fecioară, nu mă lăsa să mă prăpădesc!… Dar ce le-am făcut oamenilor acestora? Născătoare de Dumnezeu, scapă-mă de primejdia aceasta şi mă jur să fac o biserică, să postesc cît voi mai ave zile, să ferec cu argint icoana ta cea făcătoare de minuni de la monăstirea Neamţului!… Dar, milostive doamne, nu-i asculta pre nişte proşti, pre nişte mojici. Pune să deie cu tunurile într-înşii… Să moară toţi! Eu sînt boier mare; ei sînt nişte proşti!
Proşti, dar mulţi, răspunse Lăpuşneanul cu sînge rece…”

de Costache Negruzzi

Citatul de mai sus le este cunoscut celor ce au mai pus mana pe o carte si au rezistat tentatiei de a face cornete din paginile ei. Acest pasaj mi-a venit in minte in momentul in care am vazut „plimbarea” din jurul Palatului Cotroceni. 

Este foarte interesant cum se incearca transformarea domnului Dan Voiculescu in erou al luptei impotriva tiraniei Basesciene, sau in victima a acestui regim, distragandu-se atentia de la motivul real al condamnarii sale. (Teapa ICA)

Reteta manipulare: avem una bucata gloata pensionari revoltati, (probabil pacaliti ca la Cotroceni Basescu umbla cu covrigi in coada, ca de obicei), una bucata canal media, (ingredient esential pentru coagularea gloatei), una bucata retea de socializare (aici ghiciti voi care), cateva trompete (angajatii antenelor cu buzele mari si moi), elementul emotional (oameni in scaun cu rotile), cateva victime cu urma de baston pe bombeu, (doua-trei doamne reporter de la B1TV sau Antena Satelor agresate de un octogenar). Toate acestea se dau in Primetime timp de cateva ore.

Sunt convins ca domnul Voiculescu nu este strain de aceste „tehnici specifice”, invatate inca de pe vremea cand mai scria o nota informativa, ca un adevarat cadru de nadejde, sau era sef pe la Comertul Exterior.

Acum, fostul securist (sau inca actualul), este erou national, simbolul libertatii presei in Romania! Serios!?!?! Ii inteleg pe angajatii Antenelor, ca sunt disperati, deoarece isi pierd salariile foarte mari, dar restul? Asa o memorie scurta au? Au uitat cum ei sau parintii lor se temeau sa vorbeasca liber, inainte de ’89, tocmai de teama unora ca Voiculescu, experti la proba „ochiul si timpanul”? Trist! Foarte trist! 

Ce nu povestesc Gadea, Badea, Ursu si alti flacai cu limba precisa, e cum dracu’ a cumparat Voiculescu cu o suta si ceva de mii de euro ICA si cele cateva hectare de teren ce apartineau Institutului, in zona de Nord a Capitalei. Ar fi interesant sa-i auzim.

P.S. Intre timp, pe „Frontul de Est”, Rusia se pregateste sa invadeze Ucraina, sa astepte iarna, si sa inchida gazele…

Sa va fie manipularea satisfacatoare!

 

Anunțuri
 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 13, 2014 în Uncategorized

 

Etichete: , , ,

Prosti, dar multi!

Pentru cei ce inca nu au absolvit BAC-ul la timp si cred in continuare ca biblioteca se gaseste la „Kulturhaus”, titlul reprezinta o replica a lui Voda Lapusneanu, in momentul in care prostimea (ce ironie!) urla ca posedata „Capul lui Motoc vrem!”. Si gloata a primit ceea ce a cerut. Astfel incat, prin sacrificarea Vornicului Motoc (responsabil cu colectarea darilor foarte mari si perceput ca responsabil pentru saracirea taranilor), Lapusneanu se foloseste de un siretlic pentru a-si mai drege imaginea in fata norodului, norod potrivnic si lui. (Vi se pare cunoscut?)

Stati linistiti, ca nici „ai lor” nu sunt mai breji! Inca de pe la 130 e.n., scriitorul Juvenal acuza administratia romana ca da plebeilor „paine si circ” (a se citi paine si lupte de gladiatori la Colosseum), astfel distragand atentia de la marile probleme ale Imperiului. Subtiiiiiiilll!!!

Se pare ca in doua mii de ani, apucaturile si indeletnicirile carmuitorilor nu s-au schimbat foarte mult, iar nivelul de educatie al norodului sta la aceleasi cote joase. Sigur, astazi nu se mai dau lupte la Colosseum si nici nu se mai belesc vornici pe la palate (pacat!), dar exista un instrument mult mai puternic de manipulare: televizorul! In Romania, dupa 23 de ani de la „revolutie”, sunt cele mai multe televiziuni pe cap de vietuitoare privitoare, de ai putea jura ca suntem neam de melci, la cum ne bulbucam permanent la televizor. Cat e ziulica de lunga primesti de la Antenele lu’ Felix, de la Realitatile si Irealitatile TV, OTV  sau Dracu Mai Stie TV, orice iti doreste sufletelul, doar sa nu schimbi canalul. De departe, in acest Zoo TV, lider este Dana Grecu, cu a ei emisiune, impresia mea fiind ca aceasta femeie sufera de sindrom pre-menstrual permanent, in foarma agravata, pentru ca altfel nu se explica atmosfera de Piata Matache, colorata de urletele isterice ale respectabilei doamne.

Bun! Revenind la oile noastre, pardon, la noroadele noastre, cica am avut referendum! N-am fost la vot! (simt eticheta de basist aplicata drept in frunte de marii salvatori ai tarii, ca asa e, daca nu esti cu ei esti impotriva lor (asta suna a revolutie proletara)) Asa cum spuneam acum vreo doua zile, ce se intampla acum in Romania seamana foarte mult cu urzelile de la curtea Frantei din secolul 14, in timpul lui Filip cel Frumos si dupa. (nb. va recomand sa cititi „Regii Blestemati”) Il suspendam… Nu-l suspendam… Il demitem… Nu-l demitem…Unii sustinatori USL din ziua de azi au votat cu doua maini pe presedinte acu’ 8 ani, cand dadeau un vot de blam lui Nastase, (va mai amintiti guvernarea Nastase?) si invers, sustinatori ai presedintelui au fost mari PSD-isti acu’ 8 ani. E fascinanta ipocrizia!

In tot acest melanj, ma amuza discursurile cretinoide ale asa-zisilor lideri politici, legate de doctrina, principii si programe politice si de cum vor scapa ei, Nene Iancule, tarisoara de dusmanul ei aflat permanent la putere.(ma refer la toate guvernarile din ultimii 23 de ani). Si pentru ca veni vorba, acu’ 23 de ani erau trei formatiuni politice importante: FSN (Frontul Salvarii Nationale ), un nume patetic, ce personal ma duce cu gandul la serviciul de ambulanta, PNL (Partidul National Liberal) odata respectabil partid de dreapta, astazi se pupa pe gura cu neo-comunistii, si sucombatul PNT-CD (Partidul National Taranesc), ce mai traieste azi doar virtual. Din FSN s-au desprins la marea schisma comunista PDSR, actualmente PSD, cu tatucul Iliescu, si PD, cu tatucii Petre Roman si Basescu, care, dupa unirea cu aripa Stolojan a devenit PDL. Wow!!! Deci se cam cearta ai lor cu ai lor!

Si pentru un final apoteotic am sa spun ca flacaii astia din gastile politice o vor duce foarte bine, atata timp cat majoritatea norodului va avea convingerea ca are cap doar ca sa nu-i ploua-n gat, atata timp cat votul meu este egal cu al aluia de stampileaza unde trebuie pentru un kilogram de faina primit la urna, ca trebuie sa fii anti-basist sau anti-uslist, ca asa e trendy acum, fara ca gloata sa-si dea seama ca face parte din masa de manevra politica si asa mai departe.

Revenind la suspendare… Da! Presedintele trebuia suspendat impreuna cu toata clasa politica… de o grinda! French style XIV Century!

Cam atat dragilor. Sa va fie suspendarea usoara!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 31, 2012 în Uncategorized

 

Etichete: , , , , ,

Valefuckintine Day Bullshit

Pai da! De atatea dulcegarii din jurul meu am glicemia 7000, fapt ce a facut ca neuronul singuratic sa iasa de sub muntii de zapada si sa se revolte!!! (cu lopata in mana) Nu pricep de unde pana unde, de cinshpe ani incoace, romanu’ indragostit lulea, tre’ sa-l gadile in talpa pe acest Valentin. Care e shpilul??? Chiar avem nevoie de O ZI pe an sa ne aratam sentimentele fata de fiinta de langa noi? Valoreaza ele mai mult azi??? Pai si cum ranane cu celelalte 364/365??? Atunci e pauza”???

Parerea mea despre treaba asta cu dragostea/iubirea e ca ar trebui sa fie o chestie intima, intre cei doi amorezi, si in niciun caz un spectacol public grotesc, mercantil, lipsit de esenta (adica de sentimentul in sine, pentru ca si cei ce sarbatoresc sa priceapa). Si pe de alta parte iubirea chiar se poate masura in cutii de bomboane, mutzunachi, chiloti rosii, bijuterii sau dracu’ mai stice ce?!?!?!

Sa nu credeti ca sunt un fel de Grinch sau Uncle Scrooge, dar aceasta etalare pornografica a sentimentelor pe orice canal media, nu face altceva decat sa vulgarizeze sentimentele adevarate, si ma revolta!!!

Asa ca daca o sa-l vedeti pe acest impostor, numit Vale, fugarit de o vola de deszapezire pe Magheru, sa stiti ca sunt eu!

Astept lamuriri la intrebarile adresate, daca mai e cineva ne-cuprins de febra lu’ Valentin si mai poate sa rationeze!

Sa fiti iubiti, dar nu in public!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Februarie 14, 2012 în Uncategorized

 

You can’t handle the truth!

O exclamatie cat un film! „A Few Good Men” se numeste filmul si probabil majoritatea l-ati vazut. Actiunea filmului este relativ banala, avand presarate din plin clisee tip Hollywood: pericolul comunist reprezentat de Cuba lui Fidel Castro, militarul de cariera american, traditia militara in familia americana, justitia ca putere in stat si o intreaga lista ar putea continua. Scena se desfasoara intr-o sala de judecata, intre Jack Nicholson in forma aproape maxima si Tom Cruise adolescentin, si are ca moment culminant aceasta replica „You can’t handle the truth”.

In caz ca va intrebati, sa stiti ca nu am patit nimic. Adica nu m-am apucat de cronica de film, pentru ca nu am nici pregatirea nici dorinta de a face acest lucru. Pur si simplu este o replica ce mi-a ramas in minte de cand eram pustan si la vremea respectiva nu realizam genialitatea ei.

Acum ca misterul este elucidat, sa trecem la lucruri mai complicate. Treaba asta cu adevarul i-a preocupat pe Homosapienshi inca de cand a aparut prima urma cenusie pe creierul lor si s-au considerat verii mai evoluati ai maimutelor. (Culmea inteligentei, ce sa zic, sa le spui alorlalti ca sunt prosti) De-a lungul timpului oamenii au elaborat sisteme judiciare, perfectionate de fiecare generatie de juristi, cu scopul de a face ca adevarul sa fie aflat. Mda! Geniali flacaii, n-am ce comenta prea mult, doar ca dupa mii de ani inca se vorbeste de erori judiciare! Acest adevar judiciar, probabil, va avea totdeauna o urma gri, pentru ca totdeauna se va gasi un avocat care sa afirme despre un criminal in serie ca e nevinovat si ca de vina e ma-sa, ca nu l-a tinut la tzatza cand era mic, si ta-su, ca nu l-a tinut in brate. La fel de gri este, probabil, si adevarul despre „propria ta persoana”.

Creierul este o masinarie foarte comoda. E ca un mancator de shaorma, ce ragaie dupa fiecare bere, si care nu merge la sala daca nu functoneaza liftul, ca nu poate sa coboare sa isi ia masina si sa conduca pana in capatul strazii. Trist dar adevarat! (Sau nu!) Deci acest ansamblu de neuroni si celule gliale are bunul dar de a gasi justificari instant la orice afirmatie ce nu-i convine despre propria persoana si personalitate.

Deformarea adevarului despre propria persoana este cei mai mare prejudiciu pe care creierul (cea mai complexa masinarie) ti-l poate face in termeni de evolutie personala. Paradoxal este ca el, creierul, nu poate fi condamnat pana la capat de acest lucru, pentru ca el cauta starea de bine permanent, fiind un endorfino-dependent! Astfel, daca ai un succes personal notabil, iti va induce o „stare de bine” amplificata, tradusa printr-o incredere nelimitata in propriile forte. Ceea ce nu e un lucru rau! Dar daca vei constientiza un aspect negativ depre tine, cu siguranta mecanismul de autoprotectie va interveni si va gasi justificari  plauzibile, astfel incat falsa stare de bine sa se reinstaleze.

Deformarea adevarului, nerecunoasterea sau neacceptarea acestiua nici macar in propriul for interior, pot fi privite ca mecanisme de auto-aparare, de conservare pe termen scurt sau mediu a sanatatii mentale, fara de care viata ar fi probabil un lung sir de nemultumiri.

Ca „adevarul doare” a spus-o altcineva mult mai destept si mult mai inainte. In functie de senzatia resimtita si in urma unui proces analitic complex, „adevarurile” se impart in doua categorii mari: adevaruri pe care poti sa le spui celorlalti, si sa le recunosti, si adevaruri ce vor ramane doar in mintea ta pentru totdeauna si nu vor fi rostite niciodata.

Va propun un exercitiu: intrebati 10 fumatori daca stiu cat de rau le face fumatul. Sunt sigur ca toti vor fi constienti ca acest viciu este nociv. (si ma alatur lor ca si eu sunt fumator) Apoi intrebati-i de ce nu renunta la fumat. Dupa aceasta intrebate mecanismul de auto-aparare al creierului intra in functiune, pentru ca hotararea de a fuma a fost tot a lui si nu o poate anula imediat, drept pentru care va incepe sa caute explicatii plauzibile ce au darul de a justifica viciul: fumez doar la serviciu, nu fumez mult, daca ies la bere trebuie sa fumez, fumez tigari usoare, etc., iar asta da o stare „de bine”.

Exemplul de mai sus este banal si face parte din adevarurile ce pot fi rostite. Lucrurile se complica in momentul in care aspectele constientizate sunt legate mai profund de propria persoana, privesc persoane din familie, prieteni apropiati, actuali sau fosti iubiti sau iubite, dupa caz. Ironia e ca acestea sunt si cel mai greu de admis, iar lucrurile nerezolvate din trecut, aduse in prezent sau purtate in viitor, nu fac altceva decat sa-i confere persoanei respective disconfort in anumite situatii sau discutii. Mai complicat e atunci cand adevarul despre faptele, sentimentele sau gandurile tale este atat de dureros, astfel incat acel aspect din trecut nu va fi niciodata depasit cu adevarat. Dar am si o veste buna, si anume ca timpul le rezolva pe toate, mai devreme sau mai tarziu. De cele mai multe ori mai tarziu, cand probabil uitarea si atenuarea amintirilor se manifesta.

Nu e usor sa te privesti retrospectiv si sa accepti tot ce ai facut sau ti s-a intamplat, fara a avea cateva procese de constiinta, dar odata rezolvate problemele din trecut te poti gandi mai linistit(a) la un nou inceput.

Asa ca inaintea oricarei analize raspundeti la intrebarea „can i handle the truth”?

 
Scrie un comentariu

Scris de pe August 28, 2011 în Uncategorized

 

Voi cum va puneti ordine in ganduri?

Vine un moment in viata fiecaruia dintre noi cand te gandesti ca „trebuie sa-mi pun ordine in ganduri”. In zilele ce au trecut am considerat ca e necesar sa analizez diverse aspecte din viata mea. Chestiunea cu ordinea in ganduri nu e tocmai o treaba usoara. Pe mine ma duce mereu cu gandul, fara o explicatie rationala, la aranjarea hainelor intr-un dulap sau la o curatenie in garderoba. Si daca voi credeti ca asta e o treaba usoara sau placuta, sigur ati participat la emisiunea Super Nanny! Hainele se pot aranja dupa anumite criterii subiective, legate de culoare, sezon, frecventa de folosire, parte a corpului pe care o acopera sau dupa naiba stie ce i se mai nazare fiecaruia. La fel si gandurile, se pot categorisi si analiza dupa importanta, caracterul personal, sau poate dupa perioada te timp mai scurta sau mai lunga la care se refera.

Probabil fiecare are un colt de lume al lui, unde se retrage si incearca sa ajunga la o concluzie. (corecta sau gresita, asta numai timpul o poate spune) Coltul meu de lume e diferit aproape de fiecare data, pentru ca, poate parea ciudat, prefer sa nu-mi analizez gandurile in locurile familiare. De ce? Deoarece am senzatia ca nu pot ajunge la o concluzie obiectiva intr-un mediu subiectiv si personal cum ar fi, de exemplu, casa in care traiesc. Si atunci apelez la masina din dotare si incep sa ard gazul noaptea prin oras, plimbandu-ma fara tinta, pana cand am senzatia ca am reusit sa-mi dau raspuns macar la o parte din lucrurile ce ma apasa. (o sa-mi spuneti ca masina e aceeasi, dar eu o consider doar un vector catre starea de detasare necesara unei analize lucide)

O plimbare nocturna cu masina prin oras poate avea un usor caracter revelator. Cand aproape toti oamenii dorm, parca anumite filtre diurne se retrag si realitatea dura e mai evidenta decat oricand: boschetari sau copii ai strazii ce-si cauta un adapost, haite de caini vagabonzi, taximetristi si mai grabiti, cheflii ce se duc spre nicaieri pe sapte sau mai multe autostrazi, curve mizere si ieftine ce vor sa-ti ofere placeri bacteriologice sau virale, prafomani ce sunt in pragul sevrajului si cauta o noua doza ce ii poate duce in cel mai bun caz catre o ambulanta ce trece grabita pe langa tine la fiecare jumatate de ora. Lista e mult mai lunga.

Toate acestea ma fac sa revin cu picioarele pe pamant, sa-mi dau seama cat sunt de norocos ca m-am nascut intr-o familie normala si am niste parinti ce au stiut sa ma ghideze in viata de adolesent, astfel incat strada sa nu devina casa mea. Pentru asta o sa le fiu recunascator cate zile voi bantui, cu folos sau nu, pe aceasta planeta. Asa cum Steaua Nordului sau Crucea Sudului ii aducea pe navigatori pe directia corecta dupa furtuna, asa si acest gand imi schimba de fiecare data viziunea asupra lucrurilor si problemelor.

Astfel, incarcat cu energia data de incredere, incep sa-mi dau seama ca o relatie esuata nu e o tragedie, ca oameni intra si ies din viata mea, dar mereu voi avea aceeiasi cinci-sase prieteni ce vor fi tot timpul acolo pentru mine, ca daca n-am avut o legatura amoroasa cu o femeie care-mi placea, pentru ca n-am avut curaj sa-i spun, nu-i bai, ca poate altele imi vor placea si mai mult, sau ca o promovare ratata iti poate aduce mai multe lucruri bune si asa mai departe.

Sigur, elementul emotional, conjunctura, poate creste sau scade perioada de timp in care devii pregatit psihic sa mergi mai departe (pentru ca e complicata aranjarea „hainelor”), dar sigur acest lucru se va intampla.

V-am spus ca asezarea „hainelor” in „dulap” nu e o chestiune usoara, mai ales atunci cand trebuie sa renunti definitiv la unele, insa decat sa le carpiti mereu, mai bine va luati unele noi.

Deci, voi cum va puneti ordine in… dulap? Va pup!

 
Un comentariu

Scris de pe Iulie 26, 2011 în Uncategorized

 

Sunt perfect imperfect

„Daca lumea ar fi fost perfecta, atunci nici eu nu as fi existat” – Gavriil Sihastru. Imi place mult acest citat si subscriu in totalitate. Si ma bucur ca exist! Referitor la perfectiune, Nichita Stanescu spunea la un moment dat un lucru interesant, si am sa vi-l transmit nu ca sa ma dau mare ca neuronul singuratic a facut pui, ca nu e cazul, ci realmente pentru profunzimea ideii. Avand in vedere ca nu-mi amintesc exact citatul, am sa scriu ce am retinut eu si va rog sa ma corectati daca gresesc. Asadar, Nichita spunea ca daca oamenii ar trece pe langa un obiect perfect, nu l-ar remarca, dar daca ar trece pe langa un obiect perfect spart intr-un loc, l-ar observa si s-ar gandi cat de perfect ar fi fost daca ar fi fost intreg. V-am spus ca e profunda treaba!

Perfectiunea a fost mereu un deziderat al omenirii, probabil pentru ca e de neatins, iar omul, in vanitatea lui universala, isi doreste mereu ceea ce nu poate avea. Acest lucru este valabil pentru oricine si la orice varsta. Sunt sigur ca va amintiti un copil emitator de niste decibeli mult peste o alarma de incendiu in momentul cand nu a primit o jucarie pe care si-o dorea. Pentru el obiectul ala, si numai ala, reprezinta culmea perfectiunii in materie de jucarii. Paradoxal e ca, daca l-ar fi primit, in cel mai scurt timp s-ar fi plictisit de el. Acelasi lucru se aplica si in viata de adult, cand iti doresti o masina nu stiu cum, o casa nu stiu unde, o pozitie in nu stiu ce firma sau un partener de viata. De ce ne plictisim de orice la un moment dat, nu-mi dau seama.

Revenind la ce spunea Nichita, as putea afirma ca, defapt, oamenii nu se remarca in principal prin calitatile lor, ci mai degraba prin defecte. Si e cam logica treaba. Ca nimeni nu e perfect, e o axioma. Iar un om in momentul in care recunoaste intr-o alta persoana defectele lui se simte mai confortabil cu acea persoana si cu sine insusi. Isi da seama ca nu e singur pe lume. Defapt cred ca pe oameni ii unesc defectele mai mult decat calitatile.

Recunosc ca ma simt stingher in momentul in care cineva ma intreaba care sunt calitatile mele, si imi vine in minte in mod bizar intrebarea „nu ai vrea sa vorbim de defecte? ca sunt mai multe si mai interesante.” Nietzsche spunea (hai ca s-a inflamat ala mic cenusiu) ca toti oamenii buni pot ajunge in Rai, dar cei mai interesanti ajung totdeauna in Iad. Deci cred ca exista scris undeva in genomul uman o atractie pentru „rau”, iar acesta este mult mai interesant decar „binele”, insa unul fara altul nu pot exista.

Atat am avut de spus dragii mei imperfecti si va urez sa va fie meditatia usoara! La revolvere!

 
Scrie un comentariu

Scris de pe Iulie 7, 2011 în Uncategorized

 

Despre sfarsitul lumii si alte nazbatii

Nimic nu e mai sigur pe lumea asta decat moartea. Nu vreau sa fiu sumbru in acest text, dar este o realitate. Moartea este un fenomen la fel de simplu si natural in viata unei fiinte precum este nasterea sau aparitia pe planeta. Acest lucru ar trebui acceptat ca atare si viata ar deveni mult mai frumoasa. Din punctul meu de vedere post-mortem nu mai se intampla nimic, dar in secunda doi voi fi contrazis de gloata de patrafire indoctrinata, care ma vor lua cu aceeasi poveste de doi lei cu viata de apoi si imparatia cerurilor. (de parca ar fi vazut ochiul lor raiul cu lapte, miere si shaorma mare cu de toate gratis)

Fascinant este ca in functie de religie ti se promit diverse lucruri, bonus! Daca esti cretin, pardon crestin, si i-ai ascultat pe barbosii evlaviosi cu cadelnita, o sa ajungi la loc cu verdeata unde vei bascula o eternitate numai lapte si miere pana vei da in diabet pe muzica de harpa din dotarea ingerasilor bucalati de pe norisori. Mirovolant mod de a-ti petrece eternitatea! In schimb daca ai fost neascultator, te trimit la subsol bre, sa te perpelesti la foc mic pana te fragezesti! Cine dracu’ poate crede asa ceva?

Mai nasol e la budisti! Furnicarul ala de omuleti galbeni si cu ochii oblici au o imaginatie de-a dreptul bolnava. Varianta lor despre lumea ailalta e ca te intorci tot in aceasta lume. (eu v-am spus ca sunt ticniti) Cica te intorci, dar cu alta caroserie (pardon, infatisare) in functie de ce ai facut in viata anterioara. Se pare ca omul este momentul T0, ca la fizica, de unde poti evolua in urmatoarea viata catre vultur, urs panda sau ornitoring, sau poti involua catre rama, guster sau viezure. (sincer nu stiu ordinea exacta a animalelor, dar pentru cei interesati cautati pe gugal)

Dar daca esti musulman, fratele meu esti un om terminat! Poti incerca o reorientare religioasa, dar slabe sanse, ca nu te lasa propagandistii. Cu femeile musulmane nu stiu ce se intampla in viata de apoi, dar barbatii sigur nu o nimeresc bine. Ascultati aici! Se zice ca daca ai fost un bun musulman si nu ai avut mai mult de 5 neveste si 40 de copii (ce inconstienti masochisti) sau daca ai detonat ceva dusmani ai islamului in atentate, ajungi direct in rai cu vreo 70 de virgine. Wow! Ce sa faci cu atatea virgine? Inteleg ca o sa stai acolo o eternitate, dar totusi sunt 70! (nu va suparati pe mine fetelor, dar orice barbat ce a dat peste o virgina, are o durata de viata cu cel putin 10 ani mai scurta)

Revenind catre extinctia in masa, omul are trufia de a afirma ca daca el dispare se termina lumea. Fals! Nu suntem buricul universului si cand acest fenomen se va intampla la nivel cosmic nu va insemna nimic. Omul este sclavul spectaculosului si nu este mirat de faptul ca in fiecare zi multi semeni de-ai lui sucomba, dar daca ar fi sa o mierlim cu totii in aceeasi secunda lucrurile iau proportii titanice! Si sigur o sa asistam la transmisiunea in direct a propriei disparitii. Tare sau ce?

Despre ce va duce la extictia in masa a oamenilor nu am sa vorbesc, pentru ca scenariile sunt foarte multe si nu vad un sens in a discuta ipotetic. Ce este cert e ca lumea a supravietuit mai multor apocalipse! Stiu ca suna ciudat, dar va aduceti aminte de isteria cu anul 2000 si calculatoarele? Ei bine, uite ca am supravietuit! Ulterior au fost diversi prezicatori ce ne explicau clar ca in data de, la ora de, o sa se intample marele eveniment, unii chiar revenind cu noi date si nerusinare dupa ce s-a constatat ca nu s-a intaplat nimic. Dar ultima fitza in materie de apocalipsa este acum calendarul mayas. Daca nu esti la curent cu asta nu existi! Oare calendarul acestor flacai nu se termina in 2012 ca poate nu a mai avut cine sa-l scrie? E de notorietate relatia „cordiala” dintre mayasi si invadatorii europeni. Pun pariu ca daca nu ne loveste vreun asteroid ratat de Bruce Willis sau nu ne detonam nuclear singuri, se va vorbi de sfarsitul lumii si peste mii de ani.

Sa va fie apocalipsa usoara!

 
Un comentariu

Scris de pe Iunie 11, 2011 în Uncategorized